vineri, 14 august 2009

Trepte

Fiinţe neexplicate, fără formă ori conţinut, pe care doar le simţi plutind deasupra ta în văzduh, ca nişte corbi, mereu la pândă, zei nemiloşi ce-şi pogoară pedeapsa pentru o vină neînţeleasă, aceştia sunt Pasagerii unui viitor îndepărtat... După ce te-au posedat vreme de zile, poate luni, lăsându-te golit de amintiri, de simţuri, de voinţă, de certitudini, niciodată nu vei mai fi acelaşi... Nu vei şti ce au făcut cu trupul tău, ce au mâncat cu gura ta, unde au umblat cu picioarele tale, fiindcă Ei par a fi întruparea celor mai scârbavnice capricii... În oraşul acesta blestemat, între două posedări, după o noapte de amor de care doar lui i s-a oferit privilegiul să-şi amintească, doi tineri caută să refacă drumul invers de la partea fizică, la partea mult mai complicată pe care unii oameni o numesc dragoste... Iar în tot acest timp dominat de incertitudine, de deznădejde, de inutilitatea iubirii, ei nu găsesc loc mai liniştit de întâlnire decât treptele unei biblioteci...

Mă aşez pe piatra rece şi îmi spun că m-am oprit pentru că aşa am vrut eu.

(Pasagerii, în Robert Silverberg, Vatican, ultimul conclav, Traducerea: Dan Popescu, Editura Nemira, Bucureşti, 2006)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu