Oraşul din bibliotecă

Un reporter subţire de New York, cuprins brusc de o nelinişte existenţială, realizează că banii pe care îi dă într-o seară pe o cină la un restaurant de lux îi ajung numai bine pentru un zbor aiurea cu avionul. Astfel, după calculul său, o porţie de viţel cu radicchio costă cât un drum de la New York la Louisville, iar nota de plată pentru o seară echivalează cu un weekend în oricare alt oraş al Americii... Această concluzie îl convinge să se aventureze, o dată la câteva săptămâni, în comode excursii neprogramate. Nu pentru multă vreme însă, fiindcă soarta îi va face cunoştinţă cu oraşele din sud Charleston şi Savannah, nişte bunicuţe tolănite la soare, care îşi fac vânt alene cu evantaiul, de ultimul dintre ele îndrăgostindu-se iremediabil. Miezul nopţii în grădina binelui şi răului e povestea pe care acest reporter, John Berendt, o dedică oraşului manierat de la malul mării, Savannah, cândva o reşedinţă a bunului gust, a eleganţei, a nobleţei, a superiorităţii aristocratice. Puţin mai încolo în carte apar o crimă, un proces, ceva voodoo, personaje excentrice, însă protagonista romanului rămâne Savannah, doamna bătrână a Sudului, despre care, într-o primă încercare de documentare, John Berendt merge să se informeze la bibliotecă:
La sediul Asociaţiei pentru istoria Georgiei, o bibliotecară amabilă mi-a lămurit nişte lucruri. Nu, mi-a spus, nu a existat niciodată o femeie poreclită "teribila Hannah". Bibliotecara bănuia că Hannah nu era altceva decât produsul imaginaţiei unui versificator care avea nevoie de o rimă pentru Savannah. A adăugat cu un oftat că şi-ar fi dorit ca Hannah să fi rămas în memoria oamenilor drept vampa din Montana, de exemplu. Savannah are o istorie suficient de bogată şi nu are nevoie de asemenea favoruri. Ştiam, de exemplu, că Eli Whitney a inventat maşina de egrenat bumbac pe plantaţia Mulberry din Savannah? Sau că Juliette Gordon Low a fondat organizaţia Cercetaşele Americii într-o casă vagon de pe Dayton Street?
Bibliotecara mi-a înşirat o listă cu cele mai importante evenimente din istoria oraşului: prima şcoală de duminică din America s-a înfiinţat la Savannah, în 1736, primul orfelinat, în 1740, prima biserică baptistă pentru negri, în 1788, primul teren de golf din America, în 1796. John Wesley, fondatorul Bisericii Metodiste, a fost preot al Bisericii lui Hristos în Savannah, în 1736 şi, în timpul misiunii sale pastorale, a scris o carte de imnuri ce avea să devină cea mai importantă dintre cele folosite de Biserica Anglicană. Un negustor din Savannah a sponsorizat primul vas cu aburi care a traversat vreodată Atlanticul, nava Savannah, care a făcut prima sa călătorie pe ocean de la Savannah la Liverpool în 1819.
Împreună, toate aceste impresionante repere din trecut sugerau că oraşul acesta adormit, cu cei 150 000 de locuitori ai săi, jucase cânva un rol mult mai important decât cel de astăzi. Să sponsorizezi în 1819 traversarea Atlanticului cu o navă cu aburi, pentru prima dată în lume, trebuie să fost echivalent cu lansarea primei navete spaţiale, de exemplu. Preşedintele James Monroe s-a deplasat special la Savannah pentru a participa la inaugurarea navei - un indiciu clar al importanţei evenimentului la vremea respectivă.
Am răsfoit cărţi, broşuri şi hărţi în sala de lectură a Asociaţiei, o încăpere spaţioasă, cu tavanul foarte înalt şi cu două şiruri de rafturi suprapuse pe toată lungimea pereţilor. Fantoma Războiului Civil bântuia acea sală, iar rolul jucat de Savannah în război era o poveste ce părea a spune multe despre acest oraş. Când au început luptele, Savannah era cel mai mare port în comerţul mondial cu bumbac. Generalul William Tecumseh Sherman l-a ales ca punct culminant al marşului său triumfător către mare şi a venit cu o armată de şaptezeci de mii de soldaţi împotriva celor zece mii de soldaţi confederaţi care apărau Savannah. Spre deosebire de cei din Atlanta şi Charleston, conducătorii civili din Savannah erau afacerişti pragmatici, iar pasiunile lor secesioniste erau temperate de conştientizarea faptului că distrugerea oraşului era iminentă. Când armata lui Sherman s-a apropiat de oraş, primarul din Savannah i-a ieşit în întâmpinare, în fruntea unei delegaţii. S-au oferit să predea oraşul fără luptă, dacă Sherman promitea să nu-l distrugă. Sherman a acceptat oferta şi i-a trimis preşedintelui Lincoln celebra telegramă: "Vă rog să-mi permiteţi să vă ofer drept cadou de Crăciun oraşul Savannah, împreună cu o sută cincizeci de tunuri şi multă muniţie şi, de asemenea, douăzeci şi cinci de mii de baloţi de bumbac." Sherman a rămas o lună în Savannah şi apoi a tecut în Carolina de Sud, mărşăluind spre oraşul Columbia, pe care l-a şters de pe faţa pământului.
Savannah a sărăcit în timpul războiului, dar şi-a revenit în câţiva ani şi a redevenit aşezarea prosperă de odinioară. Totuşi, sursa bogăţiei oraşului începea deja să sece. Din ce în ce mai mulţi oameni lăsau munca câmpului şi se mutau în Nordul industrializat; bumbacul, singura plantă cultivată de atâta vreme, secătuise solul altădată roditor, iar zona de cultivare şi prelucrare a bumbacului se mutase în vest. În timpul recesiunii din 1892, preţul livrei de bumbac a scăzut de la un dolar, la nouă cenţi. Pe la 1920 gărgăriţa bumbacului a distrus şi ultimele culturi de bumbac. De atunci Savannah a intrat în declin. Multe dintre clădirile impunătoare de odinioară au căzut în paragină. În 1946, lady Astor, aflată în tecere prin oraş, a spus că Savannah era "ca o femeie frumoasă cu faţa murdară"...

(John Berendt, Miezul nopţii în grădina binelui şi a răului, Traducerea: Iulian Cănănău, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007)